Între contractele de distribuţie, cele doua Societăţi partenere acordă o atenţie particulară francizei, fiind cea mai dinamică datorită uşurinţei cu care afacerea poate fi reprodusă, atât în cazul distribuţiei de bunuri cât şi a celei de servicii.
În plină eră a consumismului, numărul reţelelor de distribuţie se află în creştere atât în România cât şi pe plan internaţional. Distribuţia prin reţeaua de franciză, care este totodată şi o metodă de finanţare, nu doar de comercializare, are un potenţial de succes care o diferenţiază net faţă de celelalte metode de distribuţie.
Avocaţii noştri analizează, cu ocazia redactării contractelor de distribuţie, clauzele contractuale care pot aduce atingere prevederilor concurenţiale, atât din perspectiva legislaţiei române, cât şi a celei comunitare. Consiliem companii nou intrate pe piaţa românească, ori doar aflate în stadiul de implantare pe piaţa locală. Asistăm, după caz, atât furnizorii cât şi distribuitorii la negocierea acordurilor de distribuţie; consiliem clienţii în alegerea metodei de distribuire care să corespundă cel mai bine profilului afacerii.
În domeniul specific al francizei asistăm atât francizorii, cât şi francizaţii. Consiliem francizorul în vederea formării deciziei de a-şi franciza afacerea, anumite criterii de legalitate fiind necesar a fi îndeplinite de către know-how-ul care stă la baza creării reţelei de franciză.


